CETATEA

În faţa călătorului se întinde o pajişte pârjolită de razele soarelui şi măturată de vânt. Pământul sterp, de un galben bolnăvicios este presărat din loc în loc de de smocuri de iarbă uscată şi tufişuri de mărăcini. Până şi cerul albastru de deasupra ,mai tot timpul lipsit de nori pare că are mai multă viaţă. Aici rar se adună nori pentru a stropi cu ploaia lor anemică pământul crăpat. Vara e caniculară, pământul părând că arde iar iarna geroasă suflă crivăţul spulberând zăpada. Trec astfel zile luni şi ani…
Ceea ce fac însă deosebite aceste locuri sunt ruinele cetăţii mărturii ale unor vremuri demult apuse. O echipă de arheologi şi-au instalat într-o zi corturile şi au făcut săpături o vreme printre ruine. Au găsit câteva relicve ,obiecte mărunte din trecut, le-au cercetat,inventariat şi au împachetat mulţumiţi lucrurile şi tot ce au descoperit şi au plecat.
În urmă au rămas în continuare zidurile dărăpănate dar sfidătoare a vechii cetăţi iar printre lespezile grele de granit şi-au făcut şi continuă să-şi facă loc buruieni şi arbuşti . La răcoarea binevoitoare a zidurilor şi-au găsit adăpostul tot felul de vieţuitoare. ( Astfel parcă totul prinde viaţă )
Însă ceea ce face deosebit acest loc este legenda înfiripată din relatările diferiţilor trecători accidentali pe acolo. Toate povestirile seamănă într-o mare măsură între ele. Şi toate vorbesc despre o cetate mândră cu turnuri înalte şi întregi care iau locul vechilor ruine. Unii trecători spun că au văzut chiar santinele în zale lucii sprijinite în lănci la adăpostul zidurilor. Alţii povestesc că uneori văd ridicându-se în incintă rotocoale de fum ca şi cum cineva ar face focul. Alţii aud tropăit de cai şi sunetul mecanic al barosului izbit de nicovală ori hărmălaia unor cete de puşti fugărindu-se pe uliţile strîmte. Cineva povestea chiar că l-ar fi inebunit mirosul de friptură ce ar fi venit din cetate.
În fine, sunt multe astfel de povestiri care mai de care mai ciudate spuse la un pahar de ţuică la cârciuma satului cel mai apropiat de locul cu pricina . Din această cauză mulţi nici nu le iau în seamă crezându-le fantasmagorii ale celor ameţiţi de aburul alcoolului sau cuprinşi de insolaţie.
Se ştie însă că vorbele , fie ele chiar şi cele greu de crezut ajung departe astfel că un grup de cercetători din capitală au poposit cu calabalâcul lor voluminos în zonă spre mirarea sătenilor.
Au fost îndrumaţi spre ruine iar acolo au început să facă măsurători ,să fotografieze ,să filmeze…Şi aşa au trecut zile întregi fără nici un rezultat iar in cele din urmă au plecat dezamăgiţi de unde au venit.
În urmă au rămas însă ruinele şi povestea lor care continuă să colinde prin sat. Mulţi se mai întreabă şi acum dacă poveştile despre cetăţuie sunt adevărate, mai ales dacă vine cineva nou cu propria sa istorioară astfel încât firul legendei se toarce viguros mai departe.
Trecătorule, dacă mergi prin satul Guriştei , nu uita să treci şi pe la cetăţuie. Cine ştie ,poate ai noroc…